“Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.
El a fost luat prin apăsare şi judecată, dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?
Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.” (Isaia 53:6-9)
Proorocul Isaia Îl descrie pe Domnul Isus Hristos Întrupat, ca “Rob al Domnului, care va propăși, Se va sui, se va ridica, Se va înălța foarte sus”(Isaia 52:13), dar descrie și prețul pe care Îl va plăti pentru aceste lucruri.
Proorocul Isaia menționează despre:
-creștererea și trăirea Domnului Hristos într-un mod simplu pentru a fi accesibil tuturor;
-trăirea spirituală a Domnului diferită de religiozitatea și ostilitatea liderilor religioși ai lui Israel;
-experimentarea de către Robul Domnului a părăsirii și disprețului, a durerii și suferinței, a morții și îngropării.
Isaia folosește comparațiile “ca un miel pe care-l duci la măcelărie” și “ca o oaie mută înaintea celor ce o tund “, pentru a arăta atitudinea Robului Domnului în suferința provocată de mâna omului. Atitudinea aceasta fiind tăcerea!
Nu știm dacă Domnul Isus Hristos, ca și om, a avut momente în care să-Și fi ales mai greu cuvintele, dar pe paginile Sfintei Scripturi Îl găsim la vârsta de 12 ani, pierdut de către Iosif și Maria și regăsit în Templu, vorbind cu învățații Templului care rămăsese uimiți de vorbirea Sa plină de înțelepciune. Mai târziu Îl găsim pe Hristos la începutul lucrării Sale de propovăduirea a Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu, când vorbea ca Unul care avea autoritate, mustra pe farisei și cărturari pentru ipocrizia religiozității lor și deseori vorbea în pilde noroadelor. De aici înțelegem că Domnul Isus nu a fos deficitar în vorbire, nu I-a fost teamă de oameni, iar la baza lucrării Sale pe pământ a stat folosirea cuvintelor în proclamarea mesajului Evangheliei Îmăpărăției lui Dumnezeu.
Dar, în suferință, Hristos, ca Rob al Domnului, a ales tăcerea.
– A ales tăcerea înaintea soborului condus de marii preoți care-L condamnaseră potrivit legii că S-a făcut pe Sine Însuși Fiul lui Dumnezeu.
– A ales tăcerea atunci când a fost târât prin sălile de judecată ale palatelor lui Irod și Pilat, răspunzând doar faptul că este vremea puterii întunericului și că, doar rostind un cuvânt ar fi putut aduce o mie de îngeri în apărarea Sa.
– A ales tăcerea în fața soldaților care-L scuipau, Îl loveau și Îl batjocoreau spunându-I: “Proorocește, cine Te-a lovit?”
– A ales tăcerea în suferință pentru că a venit să se dea pe Sine Jertfă pentru păcat, spunând ucenicilor că trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoților celor mai de seamă și din partea cărturarilor, că va fi omorât, iar a treia zi va învia.
El a venit să facă voia lui Dumnezeu după cum este scris: “în sulul cărții este scris despre Mine, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.”(Evrei 10:7)
-A ales tăcerea în suferință pentru că a venit din dragoste pentru Bisertica Sa și S-a dat pe Sine pentru ea ca un prinos, ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu și pentru a o curăți, sfinți și a o înfățișa înaintea Lui ca și Biserică slăvită, sfântă și fără pată. (Efeseni 5:2, 25-27)
-A ales tăcerea în suferință, în locul acuzării, apărării sau a răzbunării. El a fost Singurul om care a știut cel mai bine de ce suferă și a avut cea mai potrivită atitudine.
În suferință, noi, spre deosebire de El: poate uneori trebuie să ne apărăm, poate uneori trebuie să renunțăm la dreptul nostru, poate nu știm întotdeauna motivul suferințelor noastre, poate necesită să ne înarmăm mintea și să ne îmbărbătăm inima. Însuși faptul că suntem copii ai lui Dumnezeu este un motiv bun pentru a suferi din pricina Evangheliei Domnului Isus Hristos.
