Văd, Doamne, chipul Tău strălucitor

Văd, Doamne, chipul Tău strălucitor
Şi în stele sus, şi-n soare, şi în nor.
Dar chipul Tău şi omul l-a purtat
În vremea când era nevinovat,
Căci după chipul Tău Tu l-ai creat,
Să fie sfânt şi fără de păcat.

/: Omule, nu întâmplarea,
Ţi-a dat chipul minunat!
Dumnezeu, cu îndurarea,
El te-a binecuvântat! :/

Văd, Doamne, chipul Tău de Creator,
Şi-n văi adânci, şi-n vârful munţilor,
În piatra care scapără scântei,
Şi în parfumul florilor de tei,
Şi-n fagurul ce picură din roi,
Căci le-ai creat pe toate pentru noi.

Văd, Doamne, chipul Tău în adunări,
Prin Duhul Sfânt, prin dar de vindecări.
Tu locuieşti în cerul strălucit,
Dar vii şi lângă omul umilit,
Ca să-l ridici din umilinţa lui
Şi-n carul mântuirii să îl sui.

Văd mâna Ta în fiecare zi,
Şi-n răsărit, şi-n marele apus;
În stropul cel de rouă cristalin,
Şi-n norii care, plini de apă, vin
Să cadă peste lutul frământat,
Să crească rodul binecuvântat.