Ai auzit vreodată, prietene, de Mine?

Ai auzit vreodată, prietene, de Mine?

Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
Pe când în largul lumii cutreierai semeţ?
Pe când cu lănci şi scuturi cohortele străine,
Te căutau să îţi ceară al vieţii tale preţ?

Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
Când floarea vieţii tale îşi scutura podoaba?
Ca să te scap de lanţuri, de moarte şi ruşine,
Eu am murit pe cruce, în locul tău, Baraba!

Eu răsădisem pacea, tu semănai furtuna,
Şi pe amândoi mulţimea ne-a pus pe un cântar.
Minciuna cea din urmă alese atunci minciuna,
Tâlharii cei cu vază cerură pe tâlhar.

Puteam să zbor din lume, sătul de-a ei urgie,
Şi atunci mulţimea oarbă te-ar fi cerut degeaba.
Dar M-am gândit la tine, privind spre veşnicie,
Eu am murit pe cruce, în locul tău, Baraba!

Te chem şi astăzi, vino şi vom străbate norii,
Te-am căutat cu lacrimi prin spini şi bolovani.
Dar vremea e târzie, mijesc pe dealuri zorii,
Şi cerul întreg te aşteaptă de două mii de ani.

De ai şti ce neagră noapte şi ce adânc fierbinte
Vor fi când suferinţa nu va cunoaşte graba,
Vei plânge atunci amarnic şi îţi vei aduce aminte
Că am murit pe cruce, în locul tău, Baraba!

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button